În fiecare zi, natura ne oferă cel mai profund exemplu despre permanența schimbării – de la succesiunea anotimpurilor, la metamorfoza unei omizi în fluture, totul în jurul nostru este într-o constantă transformare. La fel și noi, ca ființe umane, suntem parte din acest dans etern al schimbării, chiar dacă uneori încercăm să ne împotrivim acestui flux natural.

Totuși este responsabilitatea noastră de a integra această informație că: în fiecare clipă, universul nostru pulsează într-un DANS continuu al transformării. De la celulele care se reînnoiesc în corpul nostru până la gândurile care se succed în mintea noastră, schimbarea este singura constantă din viața noastră.

Cu toate acestea, pentru mulți dintre noi, inclusiv pentru mine mult timp, întrebarea “De ce să schimb ceva ce funcționează?” devine o ancoră care ne ține pe loc.

Viața însăși este o succesiune de transformări. Din momentul în care ne naștem și până în ultima clipă, corpul nostru, mintea și sufletul trec prin nenumărate metamorfoze.

Fiecare experiență ne modelează, fiecare întâlnire ne transformă, iar fiecare provocare ne oferă oportunitatea de a evolua.

De aceea te provoc să avem curajul să privim în urmă, la anul care tocmai ce s-a încheiat, la visurile noastre, la rolurile pe care le-am jucat, la versiunile anterioare care ne-au ghidat in aceste 12 luni, ca sa observăm că schimbarea este nu doar inevitabilă, ci și necesară pentru creșterea fiecăruia.

Și totuși ajungem cu atâta determinare să ne împotrivim schimbării… și foarte greu ajungem să înțelegem cum rezistența la schimbare ne blochează evoluția.

Ceea ce am observat in anul 2024 este că am ales de multe ori să ne încăpățânăm să rămânem blocați în tipare comportamentale care nu ne mai servesc, am luat decizii în a rata oportunități valoroase de creștere și dezvoltare acumulând tensiune și stres în încercarea de a menține lucrurile neschimbate. Chiar unii dintre noi, aici vorbesc despre mine mai ales, am reușit să ne deconectăm de la fluxul natural al vieții și să lucrăm la proiecte ce ne-au hrănit EGO.ul căutând să DEMONstrăm ceva … acel ceva ce poate acum nu mai are importanță… pierzând astfel șansa de a descoperi noi dimensiuni ale potențialului nostrum. Aș putea să continui cu aceste direcții. Iar dacă nu te regăsești în ele te rog scrie-le pe alte tale și împărtășeștele vu noi.

Această rezistență s-a manifestat adesea prin: procrastinare și evitarea deciziilor importante, justificări și scuze pentru menținerea status quo-ului, sabotaj inconștient al propriilor eforturi de schimbare, agățarea de relații și situații toxice din teamă de necunoscut… Mi-ar fi foarte ușor să dau nume ale persoanelor care au trecut prin aceste manifestări, aleg să rămân tot la mine.

Pentru a transcende această rezistență, primul pas este să o recunoaștem și să o acceptăm ca parte naturală din procesul nostru de evoluție.

Când începem să privim schimbarea ca pe un aliat în loc de dușman, descoperim că ea este de fapt poarta către o versiune mai autentică și mai împlinită a noastră.

Transformarea devine astfel nu doar o necesitate, ci și o aventură fascinantă de auto-descoperire. În loc să ne împotrivim valurilor schimbării, putem învăța să navigăm cu înțelepciune prin ele, permițându-ne să creștem și să înflorim în moduri pe care poate nici nu ni le-am fi imaginat.

Analizând anul care tocmai ce s-a încheiat am observat că frica de schimbare, de cele mai multe ori,  își are rădăcinile în atașamentul față de zona de confort, care ne oferă o falsă senzație de siguranță, în teama de necunoscut și de pierderea controlului asupra vieții noastre, în credințele limitative despre propria capacitate de adaptare, experiențele anterioare negative care ne-au marcat, presiunea socială și culturală care ne încurajează să menținem status quo-ul.

Aceleași trăiri, aceleași experiențe, aceleași lecții pe care le avem de învățat și pentru că nu suntem deschiși să le învățăm ele se repeat, din nou și din nou, și din nou…

Această frică este naturală și face parte din mecanismul nostru de supraviețuire, dar când îi permitem să ne domine, ne împiedică să accesăm potențialul nostru maxim.

Neurologii și psihologii au descoperit că, creierul nostru este programat să prefere predictibilitatea și să reziste schimbării.

– Dr. Bruce Lipton, biolog celular renumit, explică că aproximativ 95% din comportamentele noastre zilnice sunt conduse de subconștient și de tipare învățate în primii ani de viață. 
– Dr. Carol Dweck, psiholog la Universitatea Stanford, vorbește despre două tipuri de mentalități:
* Mentalitatea fixă: “Așa sunt eu, nu mă pot schimba”
* Mentalitatea de creștere: “Pot evolua prin efort și adaptare”

Neurostiința modernă ne arată că, creierul nostru posedă o calitate remarcabilă numită neuroplasticitate – capacitatea de a forma noi conexiuni neuronale și de a se adapta continuu.

Acest lucru înseamnă că, deși rezistența la schimbare este naturală,
suntem de fapt proiectați biologic să evoluăm și să ne adaptăm.

Și totuși întrebarea mea este: De ce resimțim schimbarea ca pe o povară?.

În urma cercetărilor făcute am ajuns la concluzia că sistemul nostru limbic (creierul emoțional) percepe schimbarea ca pe o potențială amenințare, iar energia necesară pentru a ieși din zona de confort este mai mare decât cea necesară pentru a menține status quo-ul. Prin urmare frica de eșec și necunoscut activează mecanismele noastre de apărare și astfel atașamentul față de identitatea actuală ne face să rezistăm transformării.

De aceea doresc să împărtășesc cu tine o nouă perspectivă asupra schimbării ca să putem face din anul următor un an de poveste și să ne deschidem Creației în tot și toate.

Pentru început doresc să punctez distincția dintre schimbare și tranziție a Psihologului William Bridges. El spune că: ”Schimbarea este externă și situațională”, iar ”Tranziția este procesul interior psihologic prin care trecem pentru a ne adapta la noua realitate”.

Te rog să reflectezi la aceste două idei. Este normal să ne simțim limitați și blocați în fața schimbării, căci ea în sine este o influență exterioară și prin urmare limitată în funcție de situația în care ne aflăm. Însă daca am percepe schimbarea ca pe o tranziție am face parte din ritmul normal al creației, am integra dansul cu ușurință și cu determinare. Astfel transformarea devine nu doar o necesitate, ci și o aventură fascinantă de auto-descoperire, o tranziție către SINELE nostrum interior.

În loc să ne împotrivim valurilor schimbării, putem învăța să navigăm cu înțelepciune prin ele, permițându-ne să creștem și să înflorim în moduri pe care poate nici nu ni le-am fi imaginat.

În al doile rând, Dr. Elisabeth Kübler-Ross a identificat că orice proces de schimbare urmează de obicei cinci etape:

1. Negare
2. Furie
3. Negociere
4. Depresie
5. Acceptare

Înțelegând că rezistența noastră este naturală și că face parte din proces, putem începe să privim schimbarea nu ca pe o povară, ci ca pe un dans cu viața însăși.

Și astfel ajungem să facem tranziție către transformarea perspectivei. În loc să vedem schimbarea ca pe o povară, putem începe să o privim ca pe un proces natural de evoluție, o oportunitate de creștere, un indicator că suntem vii și în mișcare, o șansă de a descoperi noi dimensiuni ale sinelui

Poate că întrebarea nu ar trebui să fie “De ce să schimb ceva ce funcționează?“, ci “Cum pot evolua spre o versiune mai autentică și împlinită a mea?”.

Anul care tocmai ce a început să fie pentru tine sursă și resursă de creștere și evoluție. Am asă împărtășesc cu tine mult mai multe idei ce mă ghidează pe mine și îmi doresc să fie și pentru tine sursă și resursă de creștere. 

Să avem încredere în process, sunt alături de tine în tot și toate.
Bucurie sufletească în calea ta.
Ramona