În viața noastră de zi cu zi, multe persoane se confruntă cu o provocare subtilă dar profundă: mintea blocată în trecut. Acest fenomen poate afecta profund calitatea vieții noastre, relațiile și capacitatea de a evolua. Să explorăm împreună ce înseamnă acest concept și, mai important, cum putem depăși aceste blocaje.

Oglinda Generațiilor: Povestea Mea

Într-o seară de toamnă, stăteam în bucătărie privind cum aburul ceaiului desenează spirale în aer. Tocmai avusesem o discuție aprinsă cu fiica mea adolescentă despre dorința ei de a studia artă teatrală. “Este doar o modă trecătoare”, mi-am auzit vocea spunând, “pe vremea mea…”

Și atunci m-a lovit. Era exact același ton, aceleași cuvinte pe care le auzisem de atâtea ori de la mama mea. Și, înainte de ea, probabil aceleași cuvinte le rostise și bunica. Trei generații de femei, fiecare cu propriile frici și rezistențe, transmise ca o moștenire nescrisă.

Îmi amintesc perfect cum mă revoltam împotriva rigidității mamei mele, jurându-mi că eu voi fi diferită. Și totuși, iată-mă, reproducând același tipar. Judecam prezentul prin lentilele trecutului meu, mă agățam de ceea ce știam eu că e “corect” și “sigur”, respingând noul cu aceeași înverșunare pe care o criticasem cândva.

Această realizare a fost începutul unei călătorii profunde de auto-descoperire, care mai târziu avea să devină cartea “Călătorind către SINE”. Am început să observ cum acest blocaj în trecut se manifesta în toate aspectele vieții mele:

• În relații, unde căutam mereu aprobarea altora, exact cum fusesem învățată
• În carieră, unde mă țineam de “sigur” în loc să-mi urmez pasiunile
• În educația copiilor mei, unde repetam fără să vreau tiparele restrictive ale copilăriei mele

Dar cel mai important, am realizat că această moștenire nu trebuia să continue. Am început să-mi creez propriul plan de creștere și vindecare. Nu a fost ușor – fiecare pas către schimbare venea cu rezistență interioară, cu vocile trecutului șoptind “așa s-a făcut întotdeauna”.

Am reușit chiar să descopăr 4 direcții clare în care am hrănit convingerile vechi bine înrădăcinate în interiorul meu.

Cea mai puternică a fost oglindită în relații unde m-am surprins proiectând experiențele negative din trecut asupra relațiilor prezente, apoi în carieră cu înverșunare mă țineam de un job care nu mă mai satsfăcea, dar care îmi livra siguranța supraviețuirii, jucând roluri ce mă țineau în ghiarele mediocrității.

O altă direcție a fost una pe care o țineam foarte ascunsă în interiorul meu – tărâmul deciziilor și anume obișnuiam să iau decizii bazate pe frici vechi, nu pe realitatea prezentă, pe convingeri limitative spunându-mi așa nu poate să mi se întâmple nimic rău… mai bine cu răul ăsta pe care îl cunosc decât unul pe care nu-l cunosc. Și astfel se răsfrângeau toate în direcția comportamentelor personale repetând aceleași răspunsuri emoționale, chiar și atunci când contextul se schimba.

Dacă ai trecut și tu pe aici te rog împărtășește cu mine.

Astfel am dezvoltat personal câteva metode de eliberare și vindecare pe catre am să le împărtășesc cu tine cât mai structurat posibil ca să-ți fie de folos.

Primul pas mi-am dezvoltat abilitatea de Conștientizare și Acceptare

• Am depus un efort imens în recunoașterea tiparelor limitative (poate o data am să scriu despre ele…)
• Am introdus metoda conștientă de acceptare că trecutul este diferit de prezent prin free writing zilnic și implicit mi-am dezvoltat capacitatea de a observa obiectiv propriile gânduri și comportamente

Al doilea pas am insistat cu determinare pe atitudinea de Reevaluare și Actualizare

• Am devenit expertă în examinarea critică a convingerilor vechi (te rog să te uiti peste lista mea de 100 de convingeri limitative si distructive pe care am adunat-o pe parcursul unui an de zile…)
• Țin foarte mult la verificarea validității convingerilor limitative în contextul present și adaptarea perspectivelor la realitatea actuală – am să împărtășesc cu tine într-un articol viitor cum dizolv eu aceste convingeri.

Astăzi, când privesc înapoi la acea seară din bucătărie, văd un moment de trezire care mi-a schimbat viața. Fiica mea studiază arta teatrală, iar eu am învățat să îmbrățișez schimbarea ca parte naturală a vieții. Nu este vorba despre negarea trecutului nostru sau a moștenirii familiale, ci despre conștientizarea că putem alege să păstrăm ce este valoros și să transformăm ce ne limitează.

În ultimii ani, am învățat poate cea mai importantă lecție a vieții mele: prezentul este singurul loc unde putem cu adevărat să creștem și să ne transformăm. Această realizare nu a venit ușor – a fost rezultatul unui proces lung de introspecție și schimbare, un proces pe care am ales să-l împărtășesc cu voi.

La tot ceea ce am scris mai sus, aleg să mai împărtășesc cu voi o povestioară ce este relevantă pentru tema noastră de astăzi. Totul a început într-o seară când, privind prin albumul de familie, am observat cum anumite tipare se repetau generație după generație. Vedeam în fotografii aceeași privire îngrijorată, aceeași postură defensivă, același zâmbet reținut. Am realizat că purtam cu mine nu doar amintirile, ci și tiparele comportamentale ale familiei mele.

În acel moment, am decis să fac o schimbare profundă. Am început cu un exercițiu simplu dar provocator: să-mi notez zilnic convingerile care îmi ghidau deciziile. La început, lista părea interminabilă: “Trebuie să fiu perfectă pentru a fi iubită”, “Succesul vine doar cu sacrificii mari”, “Nu pot avea încredere în oameni”. Privind această listă, am început să mă întreb: “Sunt acestea cu adevărat convingerile mele, sau sunt moșteniri neanalizate din trecut?”

Am creat apoi ceea ce eu numesc “Jurnalul Realității Prezente”. În fiecare zi, îmi dedicam 15 minute pentru a observa și nota diferențele dintre trecut și prezent. De exemplu, am observat că, spre deosebire de copilăria mea când exprimarea emoțiilor era văzută ca o slăbiciune, acum trăiesc într-o lume unde vulnerabilitatea este apreciată și încurajată.
Am început să văd cum multe dintre fricile mele erau bazate pe o realitate care nu mai exista.

Cea mai mare provocare a fost să încep să celebrez schimbările pozitive. Crescută într-un mediu unde focusul era mereu pe ce merge prost, mi-a luat timp să învăț să recunosc și să sărbătoresc progresul.

Am început cu lucruri mici: prima dată când am spus “nu” fără să mă simt vinovată, primul proiect în care am cerut ajutor fără să mă simt slabă, prima decizie luată bazându-mă pe dorințele mele prezente, nu pe fricile din trecut.

Treptat, am început să-mi stabilesc obiective bazate pe cine sunt acum, nu pe cine mi s-a spus că ar trebui să fiu. Am început să explorez pasiuni noi, să învăț lucruri care m-au speriat întotdeauna (precum public speaking-ul), să construiesc relații bazate pe autenticitate, nu pe nevoia de aprobare.

Ce am descoperit în această călătorie este că realinierea cu prezentul nu înseamnă să negăm sau să respingem trecutul, ci să-l integrăm într-un mod sănătos.

Trecutul meu nu mai este o închisoare care mă ține captivă, ci o fundație pe care pot construi conștient.

Am învățat că pot păstra învățăturile valoroase ale familiei mele, respingând în același timp tiparele care nu mai servesc prezentului meu.

Această transformare continuă să fie un proces zilnic. Sunt momente când vechile tipare încearcă să revină, dar acum am instrumentele necesare pentru a le recunoaște și gestiona. Am învățat că schimbarea autentică necesită răbdare, dedicare și, mai ales, compasiune față de sine.

Astăzi, când privesc în oglindă, văd o persoană care în sfârșit trăiește în prezent, nu în umbra trecutului. Relațiile mele sunt mai profunde, deciziile mai aliniate cu valorile mele reale, iar viitorul nu mai pare un loc înfricoșător, ci un spațiu de posibilități infinite.

Pentru toți cei care se regăsesc în această poveste, vreau să știți că este posibil să vă eliberați de tiparele trecutului. Nu este un proces ușor, dar fiecare pas mic către prezent este un pas către o viață mai autentică și mai împlinită.

Fiecare dintre noi poate rupe lanțul tiparelor limitative. Trebuie doar să avem curajul să ne privim în oglindă, să recunoaștem blocajele și să facem primul pas către schimbare. Pentru că atunci când ne eliberăm mintea de prizonierat în trecut, deschidem ușa către o viață autentică, plină de posibilități infinite.

Cu dăruire, Ramona!