FĂ-O TU PRIMUL! ACUM!

FĂ-O TU PRIMUL! ACUM!

Dacă ar fi să-mi ofer iubire mie însămi, ce aș face mai întâi pentru propria mea ființă? Ce i-aș spune sufletului meu? Ce i-aș dărui sufletului meu? Ce comportament aș avea față de sufletul meu? Cum i-aș vorbi? Cum m-aș conecta la mine?
Dacă mi-aș da iubire mie însămi ce aș face, cum aș face-o?
Cum să-mi dau iubire mie? De ce să-mi dau iubire mie?

Am adresat aceste întrebări tocmai ca să vedem cât de important este să fim conștienți în a ne da nouă apreciere și iubire pentru a avea să dăm celor din jurul nostru. Știu că am nevoie de iubire. Știu că fiecare dintre noi, ca să ne putem bucura de ceea ce se întâmplă în jurul nostru avem nevoie să ne dăruim iubire nouă.
Când mă gândesc la iubire simt acea vibrație puternică în corpul meu, acea vibrație de viață, de energie, de lumină. Pentru că știu ca iubirea este un cumul de LUMINĂ – VIBRAȚIE – ENERGIE – VIAȚĂ – FRUMUSEȚE – ARMONIE. DA! asta este IUBIREA! Un cumul de culori ce unesc Darurile Divine în interiorul nostru și aduc un dans în armonie și echilibru în tot ceea ce facem.

Iubirea este acea bucurie pe care o simți cand privești un mesteacăn dansând liber în bătaia vântului. Iubirea este acel mac din lanul de grâu care reușește să aducă acel punct de echilibru prin prezența lui. Acel lan de grâu care parcă este împuternicit să dăruiască o energie fantastică preluată de la razele binecuvântate ale Soarelui.

Iubirea este acel strop de ploaie pe care îl simți pe față în semn de apreciere, acel moment de stare de prezență, de armonie și pace interioară. Iubirea este acea potecă șerpuită printre stâncile munților ce odată ce ești pe ea ști clar că te duce acolo unde vrei să ajungi. Iubirea, o dată ce ești dispus să o alimentezi, să o aduci în viața ta, este cea care îți arată drumul spre împlinirea interioară, drumul spre tine, drumul spre tot ce avem mai frumos și mai armonios în interiorul nostru.

Iubirea este Lumina din noi. Atunci când aducem iubirea în viața noastră, atunci când suntem deschiși să activăm iubirea în interiorul nostru atunci se întâmplă miracole în tot ceea ce gândim, spunem și facem.

Iubirea este acel moment în care spui stop agitației din afară, spui STOP gândurilor negative din interior, spui stop chiar și actiunilor care nu te onorează, care te fac să te pierzi pe tine. Este vorba de acel moment în care te oprești și intri în starea de RECUNOȘTINȚĂ, pentru că Iubirea iși începe călătoria în viața noastră atunci când începem să fim recunoscători.

Călătoria Iubirii este ceva ce nu se termină niciodată, atâta timp cât avem atenția sau mai bine spus atâta timp cât ALEGEM să aducem FRUMOSUL – ARMONIA și LUMINA în tot ceea ce suntem și facem. Atunci când aleg să văd VIAȚA în tot ceea ce mă înconjoară, aleg să simt VIBRAȚIA în toate minunățiile din jurul meu și din întreaga lume, atunci când pun ENERGIA POZITIVĂ în tot și toate … ATUNCI Călătoria Iubirii m-a adus pe mine ACASĂ! Pentru că se spune că ”Acasă este acolo unde este INIMA”, iar fiecare dintre noi avem datoria să aducem acolo unde ne aflăm Iubirea pe care noi putem să o generăm.

Știu că este greu să simțim Armonia sau să generăm armonie în tot ceea ce spunem sau facem, ca să faci acest lucru e nevoie doar SĂ FII ARMONIE în disarmonia din jurul tău. Știu că este greu să fac Lumină în întunericul din jurul meu, totuși sunt dispusă să aptind lumina Recunoștinței pentru că pot să văd, pot să aud, pot să vorbesc, iar de la lumina mea pot să aprind lumina ta, iar tu ești cel care poți să duci lumina mai departe persoanei de lângă tine.

TE ROG, FĂ-O TU PRIMUL/ TU PRIMA!!! Nu te aștepta să-ți aprindă lumina cineva din exterior, ia decizia și aprinde-o tu ACUM. Începe să-ți dăruiești IUBIRE – APRECIERE – MÂNGÂIERE. Privește-te și îmbrățișează-te precum ai îmbrățișa acum cea mai dragă ființă din viața ta, ca și cum ai îmbrățișa cel mai colorat buchet din flori de câmp.

Oferă-ți IUBIRE ție precum nimeni nu ți-a mai oferit vreodată. Onorează lumina din tine care abia așteaptă să îi dai viață. Captează razele de soare și recunoaștele în blândețea și căldura din interiorul tău. Primește Lumina Cerului și descoper-o în Pacea din fiecare celulă a corpului tău. Îmbrățișează momentul ACUM simțind compasiunea din fiecare mișcare a dansului Vieții pe care îl trăiești.

Lumina să-ți fie îndrumător în IUBIREA CARE EȘTI!
Lumina să-ți fie îndrumătorul IUBIRII care ești!
Lumina să-mi fie îndrumătorul IUBIRII care sunt!